Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ se deschide la Chișinău

publicat la:2010-09-23

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" de la Chișinău va fi inaugurat miercuri, 29 septembrie 2010.

La ceremonia de deschidere vor participa ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Iurie Leanca, președintele Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici, ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca și directorul ICR „Mihai Eminescu" Chișinău, Petre Guran.

Cu această ocazie va avea loc și un concert inaugural susținut în Sala cu Orgă de la Chișinău de Romanian Piano Trio, format din muzicienii Alexandru Tomescu, Răzvan Suma și Horia Mihail, care vor interpreta lucrări din repertoriul românesc și internațional (detalii despre formație și program: www.icr.ro/concert_inaugural_Chisinau).

Deschiderea Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu" de la Chișinău este rezultatul eforturilor Ministerului Afacerilor Externe și ICR de extindere a rețelei institutelor culturale românești, ca instrument al unei diplomații culturale moderne. Instituționalizarea unei „case a culturii române" în Republica Moldova a constituit o prioritate a politicii externe românești, iar ICR „Mihai Eminescu" de la Chișinău își propune edificarea unor punți spirituale noi între cele două maluri ale Prutului, regăsirea și consolidarea comunității de limbă, cultură și tradiții.

"Institutul Cultural Român de la Chișinău a primit numele simbolic al poetului «Mihai Eminescu». Este numele unei identități comune, unei istorii comune, unei simțiri comune, care face ca atât spatiul dintre Dunăre și Prut, cât și spațiul dintre Prut și Nistru să se regăsească în mod natural în această personalitate. Acest nume trasează, într-un fel, programul acestui Institut. Este un Institut care pornește de la premisele comune, pentru a clădi un viitor în care spațiile respective să se regăsească, fără să se amestece", explică Petre Guran, directorul ICR „Mihai Eminescu" Chișinău.


Sursa:http://www.evz.ro/detalii/stiri/institutul-cultural-roman-mihai-eminescu-se-deschide-la-chisinau-906638.html

 



Comentarii: 0

Crează cont nou

Am uitat parola

Retrimite e-mail-ul de activare