Strategia naţională de dezvoltare pe anii 2008-2011

publicat la:2010-12-12

LPM295/2007
ID intern unic:  326734 
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 295 
din  21.12.2007
pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare pe anii 2008-2011
Publicat : 29.01.2008 în Monitorul Oficial Nr. 18-20     art Nr : 57
    MODIFICAT
    LP109 din 04.06.10, MO131-134/30.07.10 art.443

    NOTĂ:
    În cuprinsul legii, sintagmele „Ministerul Economiei şi Comerţului", „Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului", „Ministerul Educaţiei şi Tineretului", „Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor", „Ministerul Dezvoltării Informaţionale" şi „Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale" se substituie, respectiv, prin sintagmele „Ministerul Economiei", „Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei", „Ministerul Educaţiei", „Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor", „Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor" şi „Ministerul Mediului", iar sintagmele „Ministerul Administraţiei Publice Locale" şi „Ministerul Reintegrării" se substituie prin sintagma „Cancelaria de Stat" prin LP109 din 04.06.10, MO131-134/30.07.10 art.443]


    Parlamentul adoptă prezenta lege ordinară.
    Art.1. - Se aprobă Strategia naţională de dezvoltare pe anii 2008-2011 cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
    Art.2. - Guvernul, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va elabora şi va aproba Planul de implementare şi sistemul de monitorizare ale Strategiei naţionale de dezvoltare pe anii 2008-2011. 

    PREŞEDINTELE  PARLAMENTULUI                            Marian LUPU

    Nr.295-XVI. Chişinău, 21 decembrie 2007.

Strategia 
naţională de dezvoltare pe anii 2008-2011

INTRODUCERE
    Strategia naţională de dezvoltare pe anii 2008-2011 (în cele ce urmează -Strategie) constituie documentul intern principal de planificare strategică pe termen mediu, care determină obiectivele de dezvoltare a Republicii Moldova pînă în anul 2011 şi stabileşte măsurile şi acţiunile prioritare pentru atingerea acestor obiective. Strategia serveşte drept instrument unic de integrare a cadrului strategic existent, de racordare a procesului de planificare bugetară (CCTM) cu cadrul de politici şi de asimilare a asistenţei tehnice şi financiare externe. Pentru a asigura concentrarea resurselor disponibile în vederea realizării obiectivelor şi măsurilor cu impact maxim asupra dezvoltării economice şi sociale a ţării, Strategia se axează pe un număr limitat de priorităţi strategice. 
    Obiectivul fundamental al Strategiei este crearea condiţiilor pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei prin consolidarea fundamentului pentru o creştere economică robustă, durabilă şi incluzivă. În acest context, spiritul şi viziunea Strategiei aspiră la apropierea Republicii Moldova de standardele europene şi, astfel, la atingerea obiectivului de integrare europeană. Toate direcţiile prioritare de dezvoltare stabilite în Strategie urmăresc ajustarea politicilor naţionale relevante la cele europene. În acest scop, acţiunile întreprinse pentru realizarea Strategiei se vor întemeia pe cele patru criterii de la Copenhaga, racordarea la care ar putea asigura apropierea ţării noastre de valorile şi structurile europene. În special, prin prisma Strategiei, Guvernul va depune eforturi pentru transpunerea acquis-lui comunitar în legislaţia naţională, asigurînd implementarea consecventă a legislaţiei europene adoptate. În procesul de implementare a Strategiei, Guvernul va acorda o atenţie deosebită problemelor identificate în rapoartele de progres, elaborate de Comisia Europeană în cadrul Politicii Europene de Vecinătate.
    Elaborarea Strategiei derivă din necesitatea de a continua reformele iniţiate în două documente importante de planificare strategică - Strategia de creştere economică şi reducere a sărăciei (SCERS) şi Planul de acţiuni "Republica Moldova - Uniunea Europeană" (PARMUE), al căror termen de implementare expiră la sfîrşitul anului 2007 şi începutul anului 2008 (boxa 1). Fiind un proces absolut nou pentru Republica Moldova, implementarea acestor două programe a fost eterogenă. Astfel, un şir de acţiuni prevăzute au fost implementate cu succes, altele sînt în proces de realizare, iar o bună parte, din diferite motive, a rămas la nivelul de deziderate1. Rezultatele reformelor întreprinse nu au un efect vizibil imediat, iar impactul implementării documentelor vizate ar putea fi sesizabil la o etapă mai tîrzie. În acest context, Strategia are menirea de a continua reformele de succes care au fost iniţiate în trecut şi de a promova politici noi, coerente, care, în final, ar conduce la realizarea aspiraţiilor societăţii pentru o viaţă mai bună.
    _______________________________
    1 Această afirmaţie este argumentată, în special, de rapoartele anuale de evaluare a implementării Strategiei de creştere economică şi reducere a sărăciei pe anii 2005 şi 2006 şi rapoartele cu privire la implementarea Planului de acţiuni "Republica Moldova - Uniunea Europeană", pe perioada februarie 2005 - august 2006 şi anul 2007. 

    Boxa 1: SCERS  şi Planul de acţiuni "Republica Moldova - Uniunea Europeană" 
   Strategia de creştere economică şi reducere a sărăciei (2004-2006) a fost elaborată în cadrul unui vast proces consultativ, drept instrument al Guvernului pentru realizarea aspiraţiilor pe termen mediu şi lung de dezvoltare economică şi asigurare a bunăstării populaţiei. SCERS a avut menirea de a schimba paradigma şi calitatea creşterii economice prin mobilizarea unor noi surse şi factori de creştere, care, la rîndul lor, vor avea impact asupra reducerii sărăciei. În acest context, prin intermediul SCERS, Guvernul şi-a direcţionat eforturile pentru atingerea următoarelor obiective pe termen mediu: i) creşterea economică durabilă şi cuprinzătoare; ii) reducerea sărăciei şi a inechităţii şi extinderea participării celor săraci la dezvoltarea economică şi iii) dezvoltarea resurselor umane. Implementarea de facto a prevederilor numitei Strategii a demarat în anul 2005, odată cu instaurarea unui nou Guvern, cu întîrziere de un an, de aceea o parte din acţiunile prevăzute nu au fost realizate. Aceasta a servit drept motiv principal pentru  extinderea termenului de implementare a SCERS pînă la finele anului 2007. 
    Planul de acţiuni "Republica Moldova - Uniunea Europeană" (PARMUE) reprezintă un document politic convenit între Uniunea Europeană şi Republica Moldova, care stabileşte obiectivele strategice şi priorităţile în relaţiile dintre aceste două părţi pentru anii 2005-2007. PARMUE nu înlocuieşte cadrul contractual actual dintre UE şi Republica Moldova, care rămîne a fi Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC), ci îl completează pe acesta, acordînd mai multă importanţă şi urgenţă procesului de reforme economice şi politice stipulate în APC. Astfel, PARMUE nu este doar o hartă de parcurs pentru apropierea ţării noastre de UE şi realizarea obiectivului strategic de integrare europeană, ci şi un program de reforme politice şi economice interne pe care autorităţile moldoveneşti s-au angajat să le realizeze. 
    Pornind de la transformările sistemice care au avut loc în Republica Moldova pe parcursul perioadei de tranziţie şi austerităţii resurselor pentru atingerea obiectivelor propuse, implementarea numitelor două documente majore a fost o provocare serioasă. Realizarea acestor documente nu a avut precedent în Republica Moldova, fiind bazată pe principiul „învăţare prin practică" (learning by doing process). În consecinţă, au existat dificultăţi atît la etapa de elaborare, cît şi la etapa de implementare. Acest lucru a fost în mare parte condiţionat de lipsa de experienţă în crearea unui cadru instituţional funcţional, în corelarea adecvată a măsurilor strategice cu procesul bugetar şi prioritizarea eficientă a politicilor sectoriale. 
    Actualmente, în Republica Moldova există documente care stabilesc politici naţionale pe termen mediu şi lung şi strategii sectoriale care nu sînt corelate în mod consecvent cu politicile naţionale. Experienţa implementării documentelor de importanţă naţională denotă faptul că atunci cînd se încearcă dispersarea pe mai multe priorităţi cu surse financiare limitate, implementarea devine dificilă, iar rezultatele obţinute sînt inferioare aşteptărilor. Astfel, sarcina Strategiei este de a focusa atenţia societăţii asupra unui număr limitat de priorităţi şi de a concentra resursele existente spre implementarea strictă a acestora.
    Iniţiativele care fac parte din Strategie vor fi reflectate în bugetul public naţional şi în Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu (CCTM). Împreună, Strategia şi CCTM servesc drept cadru pentru alocarea resurselor pentru priorităţi pe parcursul cîtorva ani şi pentru reorientarea cheltuielilor publice spre atingerea obiectivelor naţionale. Armonizarea acestor două documente şi corelarea mai eficientă a procedeelor de planificare şi bugetare constituie un proces continuu.
    Totodată, pe fundalul funcţionării în paralel a mai multor documente de nivel naţional, există, de asemenea, o multitudine de acte normative şi instrucţiuni care ghidează procesul de monitorizare şi raportare şi care, nefiind bine coordonate, transformă acest proces în unul anevoios şi uneori chiar imposibil. Astfel, se impune necesitatea de a simplifica şi eficientiza procesul de monitorizare şi raportare, pentru a-l orienta spre evaluarea rezultatelor implementării. Aceasta va fi una din priorităţile reformei administrative desfăşurate atît la nivel central, cît şi la nivel local.
    La baza documentului stau următoarele principii: 
    participare - Strategia este elaborată, se implementează, se monitorizează şi se evaluează în consultare cu toate părţile interesate; 
    alinierea strategiilor şi programelor naţionale existente la priorităţile naţionale - documentul conţine obiective specifice şi unifică abordările sectoriale prin prisma priorităţilor Strategiei;
    reiterarea angajamentelor externe - Strategia include acţiunile şi angajamentele convenite cu partenerii de dezvoltare. 
    Strategia promovează o abordare dinamică în procesul de planificare strategică fiind constituită din două componente: 1) Strategia propriu-zisă, care prezintă direcţiile orientative de activităţi ce vor fi desfăşurate pe termen mediu şi identifică modalităţile şi mecanismele de realizare a obiectivelor identificate; şi 2) Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei, în care sînt trasate sarcinile concrete pentru realizarea obiectivelor identificate. Strategia urmează a fi revizuită la fiecare patru-cinci ani, pentru a confirma sau modifica obiectivele şi direcţiile principale. Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei urmează a fi revizuit în fiecare an, cu completarea acţiunilor pentru un an următor, după modelul CCTM, astfel încît planul să poată evolua odată cu realizările obţinute în contextul implementării Strategiei. Rezultatele monitorizării procesului de implementare a Strategiei vor fi evaluate în cadrul unui raport anual de evaluare, care va reflecta modul de realizare a obiectivelor Strategiei pe parcursul anului precedent şi dinamica indicatorilor de performanţă identificaţi.
    I. ANALIZA SITUAŢIEI2
    1. Detalii geografice
    _______________________________
    2 Analiza situaţiei, analiza SWOT şi analiza constrîngerilor, efectuate în cadrul Programului de asistenţă deplină COMPACT în cadrul iniţiativei Corporaţiei "Provocările Mileniului", servesc drept instrumente pentru determinarea priorităţilor ţării pe termen lung şi mediu. Analizele sînt fundamentate, printre altele, în rapoartele anuale de evaluare a implementării SCERS şi rapoartele de evaluare a implementării Planului de acţiuni "Republica Moldova-Uniunea Europeană".

    Republica Moldova este situată în Europa de Sud-Est (la nord-est de Marea Neagră, între România şi Ucraina, în bazinul rîurilor Prut şi Nistru). Suprafaţa teritoriului ţării, care se întinde pe o distanţă de 350 km de la nord la sud şi de 150 km de la vest la est, este de 33846 km2. Republica Moldova are o populaţie de 4,1 milioane locuitori3, iar densitatea populaţiei constituie 121 locuitori/km2
    __________________________________
    3 Inclusiv populaţia din regiunea transnistreană.

    Republica Moldova reprezintă un teritoriu cu un grad foarte înalt de valorificare antropogenă a spaţiului natural. Circa 10% din teritoriul naţional este ocupat de aşezări umane. 
    Suprafaţa totală a resurselor funciare constituie 3,385 milioane ha, dintre care 1,952 milioane ha sînt terenuri cu destinaţie agricolă, inclusiv 1,659 milioane ha - suprafeţe arabile, 242 mii ha - plantaţii multianuale, 335 mii ha fîneţe şi 9807 mii ha - păşuni. Suprafaţa pădurilor şi a altor terenuri cu vegetaţie forestieră constituie 433 mii ha. Cernoziomurile acoperă circa 80% din teritoriul ţării (2,5 milioane ha).
    În plan administrativ, Republica Moldova este constituită din 1679 de localităţi, inclusiv 5 municipii (Chişinău, Bălţi, Bender, Comrat şi Tiraspol), 60 oraşe, 39 localităţi din componenţa oraşelor (municipiilor), 917 sate de reşedinţă (satul în care îşi are sediul consiliul sătesc sau comuna), 658 localităţi din componenţa comunelor (cu excepţia satelor de reşedinţă).
    2. Situaţia demografică4
    ______________________________________
    
  4 Analiza demografică se bazează pe date care nu includ regiunile din stînga Nistrului şi municipiul Bender.

    Datele recensămîntului din anul 2004 confirmă tendinţa de scădere a populaţiei ţării, determinată, în special, de descreşterea ratei natalităţii şi migraţia populaţiei. Conform situaţiei de la 1 ianuarie 2007, populaţia stabilă a ţării constituia 3,58 milioane locuitori. Între anii 2000 - 2006, numărul populaţiei s-a redus cu 62,0 mii persoane. Republica Moldova continuă să fie ţara cu cel mai scăzut grad de urbanizare în Europa: 41,3% persoane locuiesc în localităţile urbane şi 58,7% - în cele rurale. Aproximativ jumătate din populaţia urbană locuieşte în municipiul Chişinău. Conform clasificării pe sexe, bărbaţii constituie 48% şi femeile - 52% din numărul total al populaţiei. 
    Analiza structurii pe vîrste a populaţiei denotă intensificarea procesului de îmbătrînire demografică a societăţii. Vîrsta medie a populaţiei ţării a crescut de la 33,4 ani în 2000 pînă la 35,6 ani în 2007, plasînd Republica Moldova în grupul ţărilor cu populaţie „adultă". Scăderea natalităţii a determinat reducerea în termeni absoluţi şi relativi a populaţiei tinere. Comparativ cu anul 2000, în anul 2007, ponderea populaţiei cu vîrsta de 0-14 ani s-a redus de la 23,8% la 18,2%, iar ponderea celor cu vîrsta de peste 65 ani a crescut de la 9,4% la 10,3%. Populaţia adultă (15-64 ani) reprezintă 71,4% din total, fiind mai mare cu 126,3 mii persoane faţă de situaţia de la începutul anului 2000. În cadrul populaţiei adulte a crescut ponderea grupelor cu vîrstă de 15-34 şi 45-59 ani şi a scăzut ponderea grupelor cu vîrstă de 35-44 şi 60-64 ani. 
    Diferenţieri în structura pe vîrste a populaţiei apar mai pregnant în profil teritorial, determinate de variaţia teritorială a fenomenelor demografice şi a mişcării migratorii a populaţiei. În mediul rural, ponderea populaţiei vîrstnice este mai mare decît cea din mediul urban de 1,4 ori. Circa 12% din populaţia rurală a depăşit vîrsta de 65 ani, iar în totalul populaţiei feminine rurale, ponderea femeilor vîrstnice este de 14%. În mediul urban, vîrsta medie a populaţiei feminine este cu 2,9 ani mai mare decît cea a populaţiei masculine, iar în mediul rural, diferenţa este de 3,3 ani. 
    Migraţia forţei de muncă joacă un rol aparte în evoluţia situaţiei demografice şi continuă să fie o problemă importantă pe termen mediu şi lung. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în anul 2006, numărul persoanelor declarate ca fiind plecate în alte ţări la lucru sau în căutare de lucru a constituit circa 310 mii persoane, ceea ce reprezintă 22,8% în totalul populaţiei active de 15 ani şi peste. Bărbaţii alcătuiau două treimi din cei declaraţi plecaţi. Aceeaşi pondere revenea persoanelor plecate din localităţile rurale. Migraţia externă se caracterizează prin exodul masiv al persoanelor de vîrstă reproductivă şi economic activă. Ponderea cea mai însemnată din rîndul acestora o deţin persoanele cu vîrsta 20-29 de ani (40,3%), urmaţi de cei cu vîrsta între 30 şi 39 de ani (22,1%).


    Reducerea numărului populaţiei apte de muncă şi majorarea vîrstei medii a angajaţilor în economia naţională au implicaţii complexe asupra dezvoltării social-economice, cu impact direct asupra ofertei totale a forţei de muncă, investiţiilor, distribuirii venitului, cheltuielilor publice pentru asigurarea socială etc. Continuarea procesului de îmbătrînire a populaţiei cauzează deficienţe serioase de capital uman necesar dezvoltării durabile a ţării.
    3.    Situaţia social-economică 
    Începînd cu anul 2000, economia Republicii Moldova a revenit pe traiectoria creşterii, depăşind un deceniu de declin continuu şi de scădere a nivelului de trai. Măsurile de politică macroeconomică întreprinse în contextul creşterii cererii interne şi externe au contribuit la stoparea recesiunii economice şi au asigurat o creştere robustă a produsului intern brut (PIB). În perioada 2000-2006, PIB real a crescut în medie cu 5,9% pe an, creşterea cumulativă faţă de anul 1999 alcătuind 49,5%. 
    Sursa principală de creştere a constituit-o consumul gospodăriilor casnice, finanţat în mare parte din contul sporirii veniturilor interne (salariul real a crescut în această perioadă de circa 2,3 ori), precum şi din veniturile rezidenţilor obţinute din munca peste hotare. O contribuţie mai modestă la creşterea economică au avut-o investiţiile în capital fix, care au crescut cu 81,5% faţă de anul 2000, constituind în medie 15,7% din PIB.
Figura 2. Evoluţia PIB în anii 2000-2006 (%)


Sursa: Biroul Naţional de Statistică

    Asigurarea stabilităţii macroeconomice a avut un rol important în relansarea şi susţinerea creşterii economice. Politica monetară promovată de Banca Naţională a Moldovei (BNM) a ţintit mai multe obiective, inclusiv reducerea nivelului inflaţiei, menţinerea unui nivel competitiv al cursului de schimb al valutei naţionale şi acumularea rezervelor internaţionale. Fluxul mare de remitenţe a sporit presiunea asupra monedei naţionale, contribuind la aprecierea acesteia. În aceste condiţii, BNM a intervenit pe piaţa valutară pentru a obţine echilibrul dintre cererea şi oferta masei valutare, astfel sporind rezervele internaţionale ale ţării. Contracararea presiunilor inflaţioniste a fost realizată prin sporirea eforturilor de sterilizare şi încetinirea creşterii masei monetare. 
   Creşterea economică a fost însoţită de o îmbunătăţire semnificativă a situaţiei fiscale. Veniturile bugetului public naţional au crescut substanţial, constituind 40,6% în raport cu PIB în 2006, iar bugetul de stat a înregistrat, în medie, un excedent de 0,2% în raport cu PIB. Sporirea veniturilor a avut loc, în special, din contul impozitelor indirecte care, în 2006, constituiau aproximativ 45,4% din toate veniturile. Reducerea cotei impozitului pe venitul persoanelor fizice şi juridice a menţinut aceste venituri la nivelul de 5% în raport cu PIB. Creşterea veniturilor şi diminuarea cheltuielilor pentru serviciul datoriei publice a permis majorarea cheltuielilor publice pentru alte priorităţi. Sectoarele sociale au beneficiat cel mai mult de această majorare (circa 90%), în anul 2006 cheltuielile pentru aceste sectoare constituind 63,2% din toate cheltuielile bugetului public naţional. În acelaşi timp, creşterea cheltuielilor de consum a redus spaţiul fiscal pentru investiţiile publice, iar ponderea înaltă a veniturilor şi cheltuielilor publice în PIB, în general, demonstrează expansiunea rapidă a sectorului public, situaţie care ar putea limita perspectivele de creştere economică. 
    Creşterea economică şi managementul prudent al datoriei au contribuit la îmbunătăţirea substanţială a indicatorilor datoriei externe. Raportul dintre datoria externă totală şi PIB s-a redus de la 133% în 2000 pînă la 74% în 2006. La sfîrşitul anului 2006, datoria de stat externă alcătuia 26% în raport cu PIB (comparativ cu 79% din PIB în anul 2000). De asemenea, în perioada de referinţă, s-a înregistrat o creştere moderată a investiţiilor străine directe (ISD). La sfîrşitul anului 2006, stocul total al investiţiilor străine directe în economia naţională a atins valoarea de 1300 milioane de dolari SUA sau 363 dolari pe cap de locuitor (comparativ cu 123 dolari în anul 2000). Nivelul investiţiilor străine, însă, rămîne a fi mult mai scăzut decît în ţările din Europa de Sud-Est, fiind insuficient pentru asigurarea unei dezvoltări durabile a economiei. De la începutul anului 2007 s-a observat o creştere mai semnificativă a ISD, care au sporit cu 205 milioane de dolari SUA, constituind la 1 iulie 1505,4 milioane de dolari SUA.
    Relansarea creşterii economice a fost însoţită de sporirea vulnerabilităţii externe a economiei şi accentuarea unor dezechilibre la nivelurile macro şi ramural. Evoluţia comerţului exterior în această perioadă se caracterizează prin creşterea rapidă a importurilor şi performanţa modestă a exporturilor - situaţie care a determinat o majorare continuă a deficitului balanţei comerciale de la 23% din PIB în 2000 pînă la 47% în anul 2006. Deficitul contului curent a fost şi el în creştere, dar cu ritmuri mai mici decît deficitul balanţei comerciale. Vulnerabilitatea externă este amplificată de gradul înalt de concentrare a exporturilor pe un grup limitat de ţări şi produse. Cu toate că în ultimii ani s-a realizat o reorientare a exporturilor, în special în direcţia pieţelor Uniunii Europene, majoritatea exporturilor continuă să aibă ca destinaţie ţările CSI şi, în special, Federaţia Rusă. În acelaşi timp, circa 45% (anul 2006) din exporturile moldoveneşti sînt în formă de produse agroalimentare (inclusiv din industria de prelucrare), predominînd băuturile alcoolice. 
    Dimensiunea adevărată a vulnerabilităţii externe a economiei ţării a fost relevată de evoluţiile din anul 2006. Dublarea preţurilor la gazele naturale şi restricţionarea exportului au provocat pentru unele categorii de produse un lanţ de evoluţii negative - creşterea economică a încetinit (4%), s-au intensificat procesele inflaţioniste (14,1% la sfîrşitul anului), iar deficitul comercial şi cel al contului curent au crescut semnificativ (cu 34% şi respectiv 65%). Aceste evoluţii reprezintă un pericol pentru durabilitatea realizărilor obţinute anterior şi constituie o dovadă a nivelului scăzut de competitivitate a companiilor moldoveneşti pe pieţele regionale şi mondiale.
    Perioada de recuperare economică se caracterizează prin evoluţia slabă a ofertei interne şi gradul scăzut de competitivitate pe piaţa internă şi cea externă. În această perioadă, dezvoltarea sectorului productiv al ţării s-a bazat mai mult pe creşterea utilizării capacităţilor existente, decît pe lărgirea acestora. Sporirea productivităţii a avut loc şi în contextul reducerii forţei de muncă, în special, datorită migraţiei. Epuizarea acestor surse de sporire a productivităţii, în condiţiile nivelului scăzut de investiţii interne şi străine pentru suplimentarea şi reabilitarea stocului de capital al economiei, reprezintă un impediment serios pentru dezvoltarea sectorului productiv al ţării pe termen mediu şi lung. 
    În acest sens, evoluţia sectorului real al ţării confirmă temerile expuse mai sus. Dezvoltarea sectorului industrial pe parcursul anilor 2000-2006 a fost pozitivă, creşterea cumulativă în comparaţie cu 1999 constituind 73%. Creşterea sectorului industrial a avut un caracter oscilatoriu (excepţie - anul 2006), cele mai bune rezultate fiind remarcate în anul 2003 (figura 3). În anul 2006, volumul producţiei industriale s-a micşorat cu 4,8% în comparaţie cu anul 2005, situaţie explicată în special de introducerea restricţiilor la importul vinurilor moldoveneşti în Federaţia Rusă şi, respectiv, de contracţia subsectorului vinicol. În perioada de recuperare economică, ponderea întreprinderilor care au înregistrat pierderi a rămas a fi înaltă (50%), iar ponderea întreprinderilor care au generat profit a crescut neesenţial (cu 4 puncte procentuale (p.p.)).
Figura 3. Evoluţia sectorului industrial în anii 2000-2006 (%)
   Sursa: Biroul Naţional de Statistică    Creşterea economică a continuat să aibă un caracter geografic polarizat, amplificîndu-se disparităţile în dezvoltarea social-economică a ţării. În anul 2006, municipiului Chişinău îi revenea o jumătate din producţia industrială şi 56% din investiţiile în capital fix. Întreprinderile înregistrate în Chişinău au contribuit cu aproape 91% la rezultatul financiar net obţinut pe economie în anul 2006, cele din Bălţi - cu 5,2%, iar cele înregistrate în raioane - cu numai 2,7%. Respectiv, în anul 2006, nivelul cel mai înalt al salariului mediu lunar a fost în municipiul Chişinău (2218 lei) şi în municipiul Bălţi (1854,3 lei). În unele raioane ale ţării, salariul mediu lunar a fost în jur de numai 1000 lei. 
    Dezvoltarea în spaţiul rural a continuat să fie restrînsă, acest lucru explicîndu-se prin evoluţia modestă a sectorului agricol şi nivelul insuficient de expansiune a activităţilor neagricole. Agricultura a continuat să înregistreze niveluri scăzute de productivitate şi remunerare a muncii. Veniturile mici ale producătorilor agricoli rezultă din caracterul comercial limitat al activităţii economice în majoritatea gospodăriilor (jumătate din venit este în natură), preţurile înalte la resursele investite (input-uri), în special la resursele energetice, şi preţurile mici de desfacere a produselor finale. Performanţa scăzută a sectorului agricol este, de asemenea, generată de accesul redus la finanţe, nivelul scăzut al investiţiilor, infrastructura deteriorată, managementul ineficient al întreprinderilor agricole şi vulnerabilitatea înaltă la calamităţi naturale. Dată fiind ponderea agriculturii în PIB (15% în anul 2006) şi numărul populaţiei ocupate în acest sector (33% din totalul forţei de muncă în anul 2006), performanţa scăzută a acesteia reduce perspectivele de creştere pentru restul economiei şi subminează eforturile de reducere a sărăciei. 
    Reducerea vulnerabilităţii Republicii Moldova la şocurile provocate de preţurile externe la energie prin diversificarea surselor de import al energiei şi sporirea eficienţei utilizării acesteia rămîne a fi o provocare majoră în continuare. Majorările recente consecutive ale preţului la resursele energetice au avut un impact serios atît asupra economiei, cît şi asupra populaţiei. Efectul direct al acestor majorări a fost reflectat în augmentarea deficitului comercial şi a celui bugetar. Majorarea preţurilor de achiziţie a contribuit direct la creşterea costului electricităţii, gazelor naturale şi produselor petroliere procurate de instituţiile publice de toate nivelurile (majorînd cheltuielile bugetului cu 0,5% din PIB). Creşterea preţurilor la energie, în lipsa unui sistem îmbunătăţit de asistenţă socială, a sporit considerabil necesităţile de finanţe publice pentru susţinerea sistemului. 
    Perspectivele de dezvoltare a ofertei interne sînt obstrucţionate şi de nivelul înalt de deteriorare a infrastructurii. Infrastructura este considerată drept una din cele mai critice constrîngeri pentru creşterea economică în Republica Moldova (boxa 2.) Infrastructura subdezvoltată a drumurilor are un impact considerabil asupra mobilităţii bunurilor şi oamenilor, în special în spaţiul rural. 

    Boxa 2. În anul 2007, Guvernul, cu suportul Corporaţiei "Provocările Mileniului", a efectuat o analiză a constrîngerilor care subminează creşterea şi dezvoltarea Republicii Moldova. Potrivit acestei analize, în ţara noastră sînt extrem de critice următoarele constrîngeri: (i) infrastructura fizică, prin prisma pierderilor energetice şi calităţii precare a drumurilor; (ii) climatul investiţional, cu regimul imperfect de oferire a autorizaţiilor şi permiselor; (iii) rigiditatea pe piaţa muncii şi (iv) prestanţa sistemului judiciar. Mai puţin critice, dar la fel de importante pentru procesul de luare a deciziilor, constituie amplasarea geografică - un factor pe care noi nu îl putem influenţa, şi riscurile macroeconomice, manifestate prin inflaţie şi riscuri exogene. În acelaşi timp, conform acestei analize, accesul la finanţe, capitalul uman, inovaţiile şi competitivitatea nu sînt considerate constrîngeri critice. Deşi aceste concluzii sînt preliminare, cuplate cu analizele anterioare efectuate de Guvern, precum şi de partenerii de dezvoltare a ţării, acestea au servit drept punct de reper pentru formularea politicilor în Strategia naţională de dezvoltare.

    Aceasta, de asemenea, reprezintă un impediment pentru comerţ prin impunerea unor costuri adiţionale pentru exportatori şi importatori. Infrastructura de aprovizionare cu apă şi canalizare s-a deteriorat pe întreg teritoriul ţării şi majoritatea acestor utilităţi se confruntă cu probleme financiare majore, determinate de nivelul scăzut al colectărilor, de tarifele mai mici decît costurile reale de producţie şi de pierderile mari de apă în reţele. Mai mult decît atît, aproape 40% din apa transportată prin aceste sisteme nu corespund criteriilor sanitare. Deşi nivelul de investiţii publice a crescut în ultimii ani, acesta rămîne deocamdată insuficient pentru reabilitarea infrastructurii.
Tabelul 1. Repartizarea investiţiilor în capitalul fix pe surse de finanţare (%)
 2000200120022003200420052006
Investiţii în capitalul fix - total100100100100100100100
finanţate din contul:       
bugetului de stat3,34,12,02,13,05,37,8
bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale4,94,54,23,55,64,55,3
mijloacelor proprii ale agenţilor economici56,457,071,370,261,357,752,8
mijloacelor populaţiei3,84,03,83,62,42,21,8
mijloacelor investitorilor străini25,319,411,914,820,618,519,0
altor surse6,311,06,85,97,111,813,3
    Sursa: Biroul Naţional de Statistică 

    Este necesar să subliniem că această creştere a economiei nu a atins deocamdată un nivel calitativ nou. Dacă, pe termen scurt, majorarea veniturilor populaţiei va continua să susţină creşterea robustă a consumului, pe termen mediu şi lung modelul actual de creştere se va epuiza în lipsa unui răspuns adecvat al ofertei interne. Schimbarea paradigmei de creştere s-a dovedit a fi un proces complex şi de durată, care rămîne provocarea majoră în dezvoltarea de viitor a ţării. 
    După cum se menţionează mai sus, creşterea economică şi îmbunătăţirea situaţiei fiscale au permis majorarea cheltuielilor publice pentru sectoarele sociale. Sporirea cheltuielilor în aceste sectoare nu a fost întotdeauna însoţită de o îmbunătăţire similară a calităţii serviciilor. Progresul obţinut în ultimii ani în sporirea accesului la serviciile educaţionale şi îmbunătăţirea calităţii acestora a fost ambiguu. Pe de o parte, a crescut semnificativ rata de înrolare în învăţămîntul preşcolar, de la 38,5% în anul 2000 la 68,5% în 2006. Pe de altă parte, rata netă de înrolare în învăţămîntul primar s-a redus de la 93,5% în 2000 la 87,6% în 2006 şi în învăţămîntul gimnazial de la 87,0% în 2000 la 86,1% în 2006 (figura 4).
Figura 4. Rata netă de înrolare pe nivele educaţionale în anii 2000-2006 (%)
    Calitatea educaţiei este afectată de modul de finanţare a sistemului educaţional, care nu generează stimulul necesar pentru utilizarea eficientă a resurselor. Reducerea numărului de copii de vîrstă şcolară, în situaţia în care în multe localităţi capacitatea de proiect a şcolilor deja depăşeşte de cîteva ori numărul de elevi, conduce la cheltuieli nejustificate. În acest sens, optimizarea reţelei şcolare rămîne a fi o soluţie evidentă de eficientizare a utilizării resurselor prin reducerea cotei personalului neprofesoral în numărul total al angajaţilor, diminuarea costurilor de întreţinere şi ajustarea raportului elev-profesor la nivelul normelor internaţionale. În acest context, a fost finalizată cartografierea instituţiilor de învăţămînt preuniversitar şi, în baza acesteia, va fi elaborată strategia de optimizare a reţelelor de şcoli.
    În ultimii ani, sectorul sănătăţii a fost supus unor transformări importante. În anul 2004 a fost introdus sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, iar nivelul de finanţare de la buget a sporit de la 4,2% din PIB în anul 2004 pînă la 4,8% în anul 2006. Reforma sistemului de sănătate a fortificat în special sectorul primar şi a iniţiat restructurarea sectorului spitalicesc. Toţi aceşti factori au permis reversarea tendinţelor nefavorabile din deceniul precedent, ceea ce a condus la îmbunătăţirea indicatorilor de sănătate. Introducerea asigurărilor medicale a sporit protecţia financiară a populaţiei, aproape 77,5% din populaţie fiind acoperită de acest tip de asigurări. Însă, în spaţiul rural şi oraşele mici continuă să persiste probleme care ţin de prestarea pe scară largă a serviciilor de sănătate. Chiar dacă accesul la servicii medicale a crescut, există rezerve semnificative pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor de sănătate.
    Cu toate că a fost înregistrat un anumit progres în ameliorarea situaţiei financiare a sistemului de pensionare (prin majorarea vîrstei de pensionare, îmbunătăţirea colectărilor), reforma iniţiată în anul 1998 nu şi-a atins obiectivele pe termen lung. Plata pensiei continuă să fie făcută în baza salariilor declarate şi nu în funcţie de contribuţiile real achitate, lucru care subminează durabilitatea financiară a sistemului de pensionare, conduce la redistribuirea inechitabilă a resurselor între diferite categorii de persoane asigurate şi determină un nivel relativ scăzut al mărimii pensiilor. Mai mult, nu a fost soluţionată pe deplin problema participării sectorului agricol în sistemul de pensionare. În anul 2006, mărimea medie a pensiei pentru limită de vîrstă a constituit 457,51 lei, majorîndu-se de 5,3 ori faţă de anul 2000. Acest nivel se situează foarte aproape de pragul sărăciei. Rata de înlocuire (raportul dintre pensia medie pentru limită de vîrstă şi salariul nominal mediu lunar al unui salariat în economie) a continuat să se reducă, constituind 26,9% la sfîrşitul anului 2006. 
    Sistemul existent de asistenţă socială se bazează pe sistemul de compensaţii nominative, care continuă să fie cel mai costisitor program social, reprezentînd 38% din cheltuielile pentru asistenţa socială în anul 2006. Acest sistem, însă, este recunoscut ca fiind ineficient direcţionat către cei săraci, beneficiile acestuia acoperind în egală măsură toate chintilele de venituri (tabelul 2).
Tabelul 2. Distribuţia beneficiarilor de compensaţii nominative pe chintile (%)
Categorii de beneficiariChintila IChintila IIChintila IIIChintila IVChintila V
Invalizii de gradul I12,520,921,626,618,5
Invalizii de muncă de gradul II29,717,619,214,019,5
Copiii invalizi7,914,325,029,723,1
Participanţii la cel de-al doilea război mondial1,53,49,941,244,0
Familiile participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl13,34,424,423,334,4
Invalizii din copilărie de gradul I5,912,419,132,729,9
Familiile cu 4 şi mai mulţi copii29,426,619,019,25,8
Invalizii de gradul II fără termen34,120,013,115,817,1
Pensionarii singuri13,246,423,711,84,9
Persoanele care au lucrat în spatele frontului7,529,020,630,412,6
Persoanele aflate în Leningrad în perioada blocadei0,018,227,327,327,3
Invalizii de gradul I participanţi la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl6,52,210,941,339,1
Invalizii din copilărie de gradul III24,524,916,114,919,6
Invalizii de gradul I participanţi de la cel de-al doilea război mondial3,63,625,017,950,0
Invalizii de gradul II participanţi la cel de-al doilea război mondial2,32,36,029,260,2
Invalizii de gradul III participanţi la cel de-al doilea război mondial0,011,85,923,558,8
Invalizii de gradul II din rîndul persoanelor asimilate19,517,17,324,431,7

    Sursa: Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei
    Nici celelalte tipuri de asistenţă socială nu reuşesc să se concentreze pe chintilеle mai sărace şi, astfel, cheltuielile publice pentru protecţia socială (11,7% din PIB în 2006) nu întotdeauna au efectul scontat. Această situaţie limitează eficienţa eforturilor de reducere a sărăciei, constituind o constrîngere în implementarea unor reforme necesare pentru dezvoltarea economică pe viitor.
    4. Dinamica reducerii sărăciei şi inegalităţii
    Sărăcia este un fenomen foarte complex, influenţat de evoluţia mai multor factori. Măsurarea sărăciei se face pe baza pragului de sărăcie calculat, care funcţionează ca un etalon pentru explicarea diverselor aspecte ale acestui fenomen. În Republica Moldova, indicatorii de măsurare a sărăciei se calculează în baza Cercetării bugetelor gospodăriilor casnice (CBGC), realizate de Biroul Naţional de Statistică. CBGC este un studiu selectiv, care are drept scop determinarea multiaspectuală a nivelului de trai al populaţiei prin prisma veniturilor, cheltuielilor, consumului, condiţiilor de trai şi a altor indicatori.
    Începînd cu anul 2006 au fost operate modificări esenţiale în CBGC: a fost schimbat cadrul de eşantionare, îmbunătăţit instrumentarul de colectare a datelor (chestionarele) şi creată o reţea unică de colectare a datelor pentru cercetările în domeniul social. Schimbările efectuate în CBGC pentru anul 2006 au contribuit la îmbunătăţirea calităţii datelor obţinute şi la alinierea metodologiei de estimare a sărăciei la standardele internaţionale, însă dezavantajul acestor modificări este faptul că datele anului 2006 nu sînt comparabile cu datele anilor precedenţi.
    Din cauza incomparabilităţii datelor, sărăcia în anul 2006 va fi analizată separat de evoluţia acesteia în anii precedenţi. În continuare se prezintă evoluţia sărăciei pînă în anul 2005, iar mai apoi se elucidează tendinţele sărăciei în anul 2006 prin prisma datelor obţinute în baza noii generaţii a CBGC, implementate de BNS.
    Dinamica reducerii sărăciei şi inegalităţii pînă în anul 2005
    Între sărăcie şi creştere economică există o legătură strînsă. Creşterea economică reprezintă o condiţie esenţială pentru reducerea sărăciei şi pentru îmbunătăţirea standardelor de viaţă. Astfel, performanţa economică înregistrată de Republica Moldova în anii 2000-2004 a contribuit la asigurarea unei creşteri economice care a avut impact asupra reducerii sărăciei. În anii 2000-2004, rata sărăciei s-a redus semnificativ şi constant, iar în anul 2004, numai 26% din populaţia ţării se afla sub pragul absolut al sărăciei. În pofida faptului că în anul 2005 s-a menţinut tendinţa de creştere economică din anii anteriori, acest lucru, totuşi, nu a avut impact asupra reducerii sărăciei în ţară, în special în mediul rural, unde ratele sărăciei au înregistrat o tendinţă de creştere. Astfel, în 2005, rata sărăciei absolute a crescut cu 3 p.p., adică 29% din populaţia Republicii Moldova se afla sub pragul sărăciei absolute, iar 16% se afla sub pragul sărăciei extreme (tabelul 3).
Tabelul 3. Indicatorii sărăciei în anii 2000-2005 5,6
Indicatorii şi sursele200020012002200320042005
Pragul sărăciei absolute (lei pe un adult echivalent pe lună)234,8257,3270,7303,5327,0353,87
Rata sărăciei, %67,854,640,429,026,529,1
Profunzimea sărăciei, %27,019,312,47,36,88,0
Severitatea sărăciei13,79,15,22,72,53,2
Pragul sărăciei extreme (lei pe un adult echivalent pe lună)183,9201,5212,0235,5258,1278,52
Rata sărăciei extreme, %52,238,026,215,014,716,1
Profunzimea sărăciei extreme, %17,611,66,63,13,24,0
Severitatea sărăciei extreme8,25,12,41,01,11,5
Coeficientul Gini pe cheltuieli de consum pe persoană (ponderat)0,380,390,370,360,360,38
Distribuţia 90/10, media cheltuielilor de consum pe echivalent 710,4510,859,408,399,1010,28
 Sursa: Ministerul Economiei, în baza datelor Cercetării bugetelor gospodăriilor casnice (CBGC)       ____________________________
     Cifrele sînt ponderate şi sînt reprezentative la nivel naţional.
    6 Pragurile sărăciei sînt calculate pe adult echivalent pe lună, cu excepţia cazurilor menţionate.
    Ajustate la paritatea puterii de cumpărare. Valori calculate lunar pe persoană.

    Alţi indicatori de măsurare a sărăciei au demonstrat tendinţe asemănătoare. Profunzimea sărăciei extreme şi absolute în anul 2005 a fost de 4% şi respectiv 8%. Aceasta înseamnă că săracii au avut în medie un deficit în consum de 11 lei pentru a ajunge la valoarea pragului sărăciei extreme şi 28 de lei pentru a ajunge la valoarea pragului sărăciei absolute. 
    În anul 2005, nivelul inegalităţii în Republica Moldova a înregistrat o uşoară creştere. Această tendinţă este reflectată în evoluţia coeficientului Gini (tabelul 3), care măsoară inegalitatea în consumul gospodăriilor la nivel de ţară. Cu cît este mai mare acest coeficient, cu atît creşte şi inegalitatea. Astfel, inegalitatea, în funcţie de consumul populaţiei, a rămas în continuare la un nivel relativ înalt (coeficientul Gini constituind 0,38). Cauzele creşterii inegalităţii vizează majorarea decalajului de venituri dintre bogaţi şi săraci, îndeosebi ca urmare a dezvoltării mai rapide a zonelor urbane, comparativ cu cele rurale. 
    Profilul sărăciei în Republica Moldova se caracterizează prin diferenţe mari între zonele urbane şi rurale. În anul 2005, sărăcia în spaţiul rural a cunoscut o creştere de circa 4,8 p.p., ajungînd la 36%, ceea ce în mare măsură a determinat şi creşterea ratei sărăciei la nivel naţional. Pe parcursul anului 2005, riscul sărăciei8 rezidenţilor din mediul rural a fost de aproximativ 6 ori mai ridicat decît în oraşele mari. În oraşele mici însă, sărăcia s-a menţinut la nivelul anului 2004 (figura 5).
Figura 5. Sărăcia conform mediului de reşedinţă (1998-2005) 9

    Sursa: Ministerul Economiei, în baza datelor CBGC    ___________________________
    8 Riscul sărăciei reprezintă un concept relativ, care indică probabilitatea gospodăriilor/persoanelor cu anumite caracteristici de a ajunge sub pragul sărăciei.  
    9 Cifrele sînt ponderate şi sînt reprezentative la nivel naţional. 

    În anul 2005 s-a constatat că în Republica Moldova riscurile sărăciei sînt mai înalte pentru familiile numeroase, pentru persoanele ocupate în agricultură, familiile cu mulţi copii şi pentru bătrîni. Nivelul educaţiei este un alt factor ce influenţează bunăstarea gospodăriilor. Persoanele cu studii primare sau studii medii incomplete sînt de 7 ori mai predispuse la sărăcie decît persoanele cu studii superioare.
    Dinamica reducerii sărăciei şi inegalităţii în anul 2006
    Anul 2006 a fost un an deosebit pentru Republica Moldova, economia ţării confruntîndu-se cu două şocuri economice: majorarea preţurilor la gazele naturale şi introducerea restricţiilor la exportul producţiei alcoolice. Cu certitudine, aceşti factori au influenţat şi nivelul bunăstării populaţiei în perioada vizată. Totuşi, nu putem determina impactul deplin al acestor şocuri atît din cauza incomparabilităţii datelor, cît şi datorită unor măsuri, întreprinse de Guvern, de atenuare a acestor efecte, cum ar fi compensarea cheltuielilor pentru consumul gazelor naturale.
    Conform datelor statistice, în anul 2006 sub pragul sărăciei absolute s-au aflat 30,2% din populaţie, iar sub pragul sărăciei extreme - 4,5% (tabelul 4).
    De menţionat indicatorii destul de reduşi ai sărăciei extreme, ceea ce demonstrează că problema sărăciei alimentare în scurt timp va fi mai puţin relevantă pentru Republica Moldova. 
Tabelul 4. Indicatorii sărăciei în anul 2006 10,11
Pragul sărăciei extreme(lei)
404,2
Rata sărăciei extreme, %4,5
Profunzimea sărăciei extreme, %1,0
Severitatea sărăciei extreme0,4
Pragul sărăciei absolute (lei)747,4
Rata sărăciei absolute, %30,2
Profunzimea sărăciei absolute, %7,9
Severitatea sărăciei absolute3,0
Coeficientul Gini pe cheltuieli de consum pe o persoană (ponderat)0,315
Distribuţia 90/10, media cheltuielilor de consum pe un adult echivalent7,01
Sursa: Ministerul Economiei, în baza datelor CBGC    ____________________________
    10 Pragurile sărăciei sînt calculate pe adult echivalent pe lună.
    11 Cifrele sînt ponderate şi sînt reprezentative la nivel naţional.

    De asemenea, se observă o diferenţă mare între valoarea pragului sărăciei absolute (747,4 lei) şi valoarea pragului sărăciei extreme (404,2 lei), care este cu mult mai mare decît în anii precedenţi. Aceasta se explică prin faptul că datele CBGC din anul 2006 relevă o structură a consumului gospodăriilor casnice ce diferă substanţial de structura observată anterior. Astfel, produsele alimentare au o cotă mai joasă în consumul total al gospodăriilor, constituind 46,3%. 
    În anul 2006, profunzimea sărăciei a constituit circa 8% în raport cu pragul sărăciei absolute şi 1% în raport cu pragul sărăciei extreme. Aceasta înseamnă că, în medie, transferul monetar necesar fiecărei persoane sărace pentru a ieşi din starea de sărăcie absolută constituie 59 lei şi circa 4 lei pentru fiecare persoană aflată în sărăcie extremă. 
    Inegalitatea nivelului de consum pe ansamblul populaţiei Republicii Moldova în 2006, î



Comentarii: 0
Crează cont nou

Am uitat parola

Retrimite e-mail-ul de activare